Sunday, January 21, 2007

Casa Cartii

Zilele trecute am intrat in Casa Cartii, dupa multa, foarte multa vreme. Cei ce nu sunt din Iasi sau prea tineri sa fi remarcat edificiul, acest loc era cu multi ani urma magnetul iubitorilor de carte. Era libraria numarul unu a Iasului, oras denumit odata "Capitala Culturala a Romaniei".

Ce e astazi Casa Cartii? Un spatiu shimbat doar in rau. La parter, un spatiu intunecat in ciuda gemurilor imense, gazduieste pixuri scumpe alaturi de zeci de geamantane. Ametit de imaginea ce aduce a banda rulanta dintr-un aeroport fara calatori, urc la etaj. Ce vad acolo, ma intristeaza si mai mult. Carti, multe din ele editate in fuga, stau intinse pe jos, aproape aruncate. Categoriile sunt greu de remarcat si afisate fara nici-un gust. Ajuns in spate dau cu ochii de papusi Barbie... Printre cei doi clienti ai librariei, zaresc directoarea acestui spatiu, preocupata mai mult sa-si aseze fusta decat de ce cauta acei putini clienti. Ce sa-i faci, dansa e realizatoare de emisiuni TV pentru doamne si domnisoare. O fi amprenta ei prezenta acelui stand cu papusi artificiale?...

Cum vad eu Casa Cartii? Ei bine se pot face o groaza de lucruri. Spatiul e incredibil. La parter, unde acum se vand genti de voiaj, as aduce fotolii, canapele, as pune mocheta pe jos si as instala zeci de etajere suspendate, cu multe-multe carti. As lasa oamenii sa citeasca cartile de acolo, stand confortabil in fotolii sau turceste pe mocheta tot timpul curata. As oferi internet gratuit, ca cei care vor sa se documenteze suplimentar, sa poata face lucrul acesta. In dreapta, acolo unde acum e un fel de santier, as face o cafenea. Nu doar cafea simpla, ci multe feluri, alaturi de prajituri, inghetata si alte nebunii pe care simtim ca le-am consuma atunci cand ne-am prins citind o carte. La etaj as oferi si mai multe carti. Si as oferi si muzica, filme. Mult mai potrivite decat papusile de acum. In weekend, as invita autori sa vorbeasca in cafeneaua librariei. Sau as invita oamenii sa organizeze cluburi diverse (carte SF, proza interbelica, etc). Pe timpul verii, in fata librariei, acolo unde trotuarul este extrem de generos, as iesi cu mici tarabe frumos facute din lemn, cu umbrelute si tot ce e nevoie, si as invita lumea sa-si vanda gratuit cartile de acasa. Tot pe trotuar, as da creta colorata copiilor iesiti la plimbare cu parintii. Si i-as lasa sa deseneze personaje din carti tocmai lansate, iar la final ar primi premii tot in carti. Din cand in cand, as lansa initiative pentru strans carti si bani de carti ce ar putea fi oferite copiilor cu mai putini bani. Si nu in ultimul rand, mi-as face prezenta online, as vinde carti si acolo - in toata tara - si as castiga poate si din reclama, ca sa pot face si mai multe fata ce am zis mai inainte...


Nu ar fi frumos?